Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că în primele zile după lansarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii autorităţile locale au depus 134 de proiecte de finanţare, cele mai multe dintre acestea vizând investiţii în infrastructura de transport, în reţeaua de apă şi canalizare, în reţelele de energie electrică şi de gaze.