Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că decizia de a aloca 3 milioane de euro pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, în condiţiile în care în buget este prevăzută suma de 111 milioane de euro pentru spitale, este una corectă. Edilul a afirmat la începutul şedinţei de Consiliu General că nu este o biserică oarecare, ci este ceva ce va rămâne pentru generaţiile viitoare. „Trebuie să avem respect faţă de aceste valori spirituale, de identitate naţională”, a spus Firea, conform News.ro.