fonduri de investitii

Administratorii celui mai mare fond mutual românesc provoacă pe ceilalţi competitori. Vor calcula diferit valoarea activelor

Cel mai mare administrator român de investiţii, Erste Asset Management România, a decis ca evaluarea tuturor cele 11 fonduri mutuale din portofoliul său să se facă, din aprilie, prin marcarea la piaţă, adică în funcţie de preţul de piaţă al activelor.

Administratorii celui mai mare fond mutual românesc provoacă pe ceilalţi competitori. Vor calcula diferit valoarea activelor
Un fond de investiţii a cumpărat şase companii din Bulgaria pentru un euro

Managerii de fonduri pariază pe aur, în contextul crizei din Grecia

BVB: Înregistrarea fiscală directă în România a fost utilizată pentru prima dată de un fond de investiţii din UE

ASF a aprobat: FP va anula aproape 253 de milioane de acţiuni, ca să dea acţionarilor peste 500 de milioane de lei

Acţionarii Fondului Proprietatea vor lua circa 541 de milioane de lei din capitalul său social

Străinii fac legea la Fondul Proprietatea. Au 65% din drepturile de vot

China va înfiinţa un fond de trei miliarde de dolari pentru investiţii în Europa Centrală şi de Est

Prima companie românească de investiţii vrea să ajungă la active de 50 mil. euro, doar din obligaţiuni emise de IMM

Un fond finlandez de investiţii a cumpărat 20% din pachetul de acţiuni Conpet vândut de Fondul Proprietatea

Activele nete ale SIF-urilor au crescut cu 0,2% în septembrie, la 6,65 miliarde lei

Administratorul FP fuge de acţiunile româneşti. Fondurile sale au vândut titluri de 15 milioane de dolari

De ce e anemică bursa română: 82% din PIB lipseşte.

De ce e anemică bursa română: 82% din PIB lipseşte. „Ar fi bine să putem cumpăra eMag, RCS&RDS sau Sanador”

Cum să strângi bani la 25-30 de ani şi cum să-i investeşti. Dar la 40-50 de ani?

Cât câştigă anual marii administratori de fonduri mutuale din România

BCE ar putea să reglementeze şi

BCE ar putea să reglementeze şi „băncile din umbră”

Peste 280.000 de români au mai mult de trei miliarde de euro în fondurile mutuale

Cele mai atractive domenii pentru cumpărătorii de companii în 2014. Ce spun avocaţii din piaţa M&A

Petiţie on-line la Ministerul Finanţelor: Se cere reducerea valorii nominale a titlurilor de stat

De ce nu vrea Ministerul Finanţelor să emită obligaţiuni de stat accesibile pentru toţi românii

Titluri de stat accesibile pentru toţi românii. Bursa are discuţii cu Guvernul

Fondurile deschise de investiţii au încheiat anul trecut cu active şi intrări nete record

Franklin Templeton a început lichidarea Fondului Proprietatea, odată cu vânzarea pachetului Transgaz

Câştig de peste 28% cu portofoliul ECONOMICA.net. Două acţiuni şi-au dublat valoarea

Investiţii cu lei puţini pe marile pieţe ale lumii. În ce şi cum?

România va fi noul superstar al pieţelor est europene, spun investitorii suedezi

Investiţiile fondurilor de private equity în România anul trecut, la minimul ultimilor şase ani

Românii au plasat peste 1,2 miliarde de lei, net, în fondurile mutuale în 2013. Care sunt favoritele

FINANŢE PERSONALE: Portofoliul ECONOMICA.net are unul dintre cele mai mari 5 randamente de pe piaţă

Singura investiţie cu capital garantat de la bursă a ajuns la maturitate. Câştig de 13% pe 4 ani

Google ar putea forma alianţe cu fonduri de investiţii