fp

Sefii FP nu pot lua comisioane suplimentare din vânzarile participaţiilor Fondului, spune CNVM

CNVM s-a opus aşa zisei campanii de „vânzări cu bucata“ a participaţiilor Fondului Proprietatea (FP) la alte companii, pusă la cale anul trecut. CNVM  respinge comisioanele pe care Franklin Templeton ar urma să le încaseze din vânzarea participaţiilor din portofoliul Fondului Proprietatea (FP) şi distribuirea de dividende suplimentare, întrucât acestea ar încălca termenii conveniţi la licitaţia pentru numirea administratorului FP.

Sefii FP nu pot lua comisioane suplimentare din vânzarile participaţiilor Fondului, spune CNVM
Bursa a revenit pe creştere şi a încheiat pe plus cu 0,4%

Bursa a scăzut uşor, pentru a doua oară în ultimele 20 de şedinţe

Vor fi creşteri la Bursă în 2013?

Vor fi creşteri la Bursă în 2013?

FP a înregistrat pierderi în noiembrie, astfel că profitul din acest an a scăzut 569,4 milioane lei

Bursa a avansat uşor, iar acţiunile a două dintre SIF-uri au consemnat creşteri de peste 4%

Participaţia investitorilor instituţionali străini la Fondul Proprietatea a urcat la 51,88%

Bursa a crescut uşor, pe un rulaj susţinut de acţiunile FP, Petrom şi mai multe deal-uri

Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj salvat de transferurile cu acţiunile FP şi SIF Transilvania

Deal-urile cu 3,8% din acţiunile FP au ridicat rulajul bursei la maximul ultimilor aproape doi ani

Al doilea mare acţionar al FP propune o nouă reconfirmare a Templeton în funcţia de administrator

FP estimează pierderi  pe ultimele 3 luni ale anului, faţă de câştigul pe nouă luni

FP a câştigat un proces la tribunal privind înregistrarea unor modificări ale statutului

​FP: Nominalizarea lui Vulpescu la Hidroelectrica este bazată pe experienţa acestuia

Fondul american Elliott Associates a cumpărat 0,6% din acţiunile FP, cu 9,7 milioane euro

Llichiditatea BVB, la maximul ultimelor trei luni

FP a pierdut la Înalta Curte procesul împotriva Romgaz privind donaţia de 400 mil. lei către stat

Bursa a scăzut foarte uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile FP, Petrom şi Banca Transilvania

Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile SIF Transilvania, FP şi Erste

Bursa a crescut cu 1,2%, pe un rulaj în revenire datorită acţiunilor FP şi OMV Petrom

Aproape 0,2% din acţiunile FP au fost cedate prin două deal-uri

Investitorii instituţionali străini au cumpărat 1% din FP în iulie. Participaţia a crescut la 49,82%

Bursa a stagnat, pe un rulaj salvat de deal-uri cu acţiuni BRD, FP şi OMV Petrom

Bursa a scăzut uşor, iar acţiunile Fondului Proprietatea au salvat lichiditatea

Investitorii instituţionali străini au reintrat la cumpărare de acţiuni FP în luna mai

Bursa a coborât la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi nouă luni

JP Morgan, UniCredit Group şi KBC Securities vor intermedia listarea tehnică a FP la Varşovia

Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile FP şi deal-uri cu titluri SIF şi Petrom

Participaţia acţionarilor instituţionali străini la FP a scăzut, pentru prima dată de la listare

Moştenitoarea lui Malaxa a mai vândut FP de peste 1 milion de euro

Bursa a înregistrat cea mai mare lichiditate din ultimele 14 luni datorită unui deal cu titluri FP