Odată teritoriu dominat autoritar de mărci de larg consum, bine cunoscute publicului, sponsorizarea cluburilor de fotbal a migrat, de câţiva ani, către companii mai mici, relativ necunoscute, cu o activitate şi o reputaţie greu de verificat. Încheierea de acorduri de sponsorizare cu echipe de fotbal din Europa doar pentru a câştiga notorietate în faţa investitorilor naivi sau pentru a atrage trafic către site-uri de pariuri a devenit o practică obişnuită, care dă dureri de cap cluburilor.