frica lacomia

Bursele lumii au intrat într-o nouă bulă speculativă, se tem analiştii

Creşterile din ultimul an au dus indicii marilor burse ale lumii la maxime superioare valorilor de dinainte de criză. Această evoluţie ar putea fi deja expresia unei nou ciclu de creştere speculativă, potrivit unui model elaborat de economistul Jean – Paul Rodrigue. Ar putea urma, curând, o campanie de mari vânzări, apoi o creştere explozivă şi o prăbuşire ca acelea din 2007 – 2008. Bursa din Bucureşti nu ar fi ferită, chiar dacă nici nu a atins maximele din 2007.

Bursele lumii au intrat într-o nouă bulă speculativă, se tem analiştii