Guvernul vrea să construiască noi clădiri în care va funcţiona Institutul Clinic Fundeni, singurul institut din ţara noastră în care se efectuează trei tipuri de transplant. Investiţia în construcţia clădirilor institutului se ridică la 2,6 miliarde de lei şi va fi suportată din fonduri nerambursabile – programul operaţional sănătate. Trei ani va dura construcţia corpurilor de clădire ale institutului, se arată într-un proiect de HG consultat de Economica.net.