gdr

Şase companii româneşti au ajuns pe bursele americane NYSE şi NASDAQ

Americanii pot face plasamente în acţiunile a şase dintre cele mai importante companii româneşti, atât la bursa americană NASDAQ cât şi la NYSE. Accesul americanilor la titlurile româneşti se poate face prin intermediul fondurilor de investiţii Guggenheim Frontier Markets ETF şi iShares MSCI Frontier 100 ETF (FM). Cele două fonduri de investiţii au acţiuni româneşti de 27 de milioane de dolari şi sunt de tip ETF, adică nişte companii de investiţii care imită portofoliile, respectiv performanţele unor indici bursieri globali.

Şase companii româneşti au ajuns pe bursele americane NYSE şi NASDAQ
Tradeville: Listarea OMV Petrom la Bursa de la Londra ajută Fondul Proprietatea să-şi vândă acţiunile deţiute la companie

Lovitură puternică pentru Bursa din Bucureşti: OMV a fost de acord cu listarea Petrom şi la Londra

Şefii Fondului Proprietatea au ratat o condiţie pentru a-şi păstra mandatul. Mizează pe înţelegerea acţionarilor

În criză de timp: Franklin Templeton a decis ca Fondul Proprietatea să se împrumute ca să accelereze răscumpărările

UPDATE Preţul Fondului Proprietatea la Londra. Jocurile din spatele listării celei de-a treia firme româneşti la LSE

O treime din acţiunile Fondul Proprietatea pot fi scoase de la Bursa din Bucureşti. Se mută la Londra

Listarea Fondului Proprietatea la Bursa din Londra este mai scumpă prin certificate de depozit - Franklin Templeton

Listarea Fondului Proprietatea la Bursa din Londra este mai scumpă prin certificate de depozit – Franklin Templeton

De ce nu vrea Franklin Templeton să listeze Fondul Proprietatea la Londra prin GDR-uri

Fondul Proprietatea şi-ar vinde activele pe piaţa externă prin certificate de depozit. Conpet, primul vizat

Romgaz continuă spectacolul la Bursă: vânzări mari la preţuri în scădere. Cât de mult vor coborî cotaţiile?

Romgaz valorează 3 miliarde de euro, după prima zi de tranzacţii la Bursă

Romgaz face spectacol la bursă. Tranzacţii de 10 mil. euro în prima oră, 14 mil. la ora 15. Preţul, plus 15%

Azi începe tranzacţionarea Romgaz la Bursă. La ce preţuri?

Romgaz: Preţul acţiunilor la Bursă va rezista la nivelul din oferta publică, spun brokerii

S-a stabilit preţul Romgaz: 30 de lei/acţiune. Tranzacţiile la bursă încep pe 12 noiembrie

A început oferta Romgaz. Gradul de subscriere este inferior celorlalte mari oferte ale statului

Cât vor încasa intermediarii şi consultanţii la oferta publică Romgaz. Cum se vor descuraja speculaţiile

La ce preţ se va vinde Romgaz. Primele estimări ale brokerilor şi analiştilor

Azi Guvernul decide preţul de vânzare a acţiunilor Romgaz. Oferta ar putea începe luni

Acţiunile Romgaz se vor vinde pe pieţele externe doar sub formă de certificate de depozit, GDR