La Academia Română, s-a lansat filiala din România a Global Compact Network, o iniţiativă care se adresează celor mai responsabili reprezentanţi ai mediului de afaceri, reprezentanţilor sectorului non-guvernamental şi celor ai mediului academic. Acordul de înfiinţare al reţelei a fost semnat de către 23 de organizaţii din România, care se angajează să respecte cele 10 principii Global Compact care se axează în principal pe respectarea drepturilor omului, a dreptului la muncă, pe protejarea mediului şi lupta anti-corupţie.