gratiere femei gravide

Legea graţierii: Se graţiază pedepsele de până la 3 ani şi în cazul persoanelor de peste 70 de ani, gravidelor li se înjumătăţeşte condamnarea

Comisia juridică a Senatului a adoptat marţi, în prima şedinţă de dezbatere a proiectului legii graţierii, o serie de amendamente, printre care graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani. După patru ore şi jumătate de dezbateri, senatorii jurişti au votat primele patru articole ale legii, cu şase amendamente admise. Toate amendamentele depuse de fostul preşedinte Traian Băsescu au fost respinse, scrie News.ro.

Legea graţierii: Se graţiază pedepsele de până la 3 ani şi în cazul persoanelor de peste 70 de ani, gravidelor li se înjumătăţeşte condamnarea