În România starea de urgență a încetat din data de 15 mai 2020, iar ân Bulgaria cu două zile mai devreme. În contextul stării internaționale de sănătate, oficialii ai autorităților de turism din regiune tratează modul de traversare a granițelor vizând atât confortul turiștilor, dar mai ales sănătatea acestora. Informații neoficiale arată că se caută o cale de a se traversa granițele din regiune – România, Bulgaria, Serbia, Grecia – fără ca turiștii să aibă nevoie de un pașaport de sănătate așa cum se discuta inițial, păstrând în același timp un protocol care să minimizeze riscul de răspândire al SARS – COV-2. De altfel, granițele sunt deschise de pe acum, dar până pe 15 iunie, se va intra în carantină timp de 14 zile la revenirea în țară, iar după 15 iunie totul va reveni la normal.