greva personal sol Lufthansa

Lufthansa a ajuns la un acord privind salarizarea cu personalul de la sol pentru încheierea protestelor, care au dus la anularea a peste 1.000 de zboruri

Personalul de la sol al companiei germane Lufthansa şi conducerea acesteia au ajuns la un acord de salarizare după a treia rundă de negocieri, evitând noi greve în timpul sezonului aglomerat al călătoriilor de vară, au anunţat Sindicatul Verdi şi transportatorul aerian, transmite Reuters.

Lufthansa a ajuns la un acord privind salarizarea cu personalul de la sol pentru încheierea protestelor, care au dus la anularea a peste 1.000 de zboruri