Groupe Atlantic Romania, subsidiara locală a Atlantic Societe Francaise de Developpement Thermique, construieşte o fabrică unde vor fi produse boilere indirecte cu serpentină, în Prahova. Compania va folosi capitalul social, majorat deja în două etape, pentru finanţarea acestei investiţii pentru care a primit deja peste 5 milioane de euro ajutor de stat, arată datele obţinute de Economica.net dintr-o decizie a firmei şi de la Ministerul de Finanţe.