hidroelectrica

Pregătiri de Paști: Reactoarele nucleare își pot reduce puterea cu până la 40%, CEO poate merge sub minimumul tehnic, la doar 160 MW, Hidroelectrica poate opri tot, Elcen va produce doar apă caldă. Apel către prosumatori să oprească injecția

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat scenariile avute în vedere în perioada Paștilor, când este de așteptat o scădere a consumului la niveluri minime istorice.

Pregătiri de Paști: Reactoarele nucleare își pot reduce puterea cu până la 40%, CEO poate merge sub minimumul tehnic, la doar 160 MW, Hidroelectrica poate opri tot, Elcen va produce doar apă caldă. Apel către prosumatori să oprească injecția
Prețurile la energie electrică nu scad în piață. Hidroelectrica a vândut pentru tot anul 2026 cu 110 euro/MWh, iar cel mai mare consumator din țară a fost dispus să plătească atât

În sfârșit, Hidroelectrica  a “turat” turbinele. Hidrocentralele asigură acum 40% din toată producția națională de energie electrică

Hidroelectrica pune prima sa baterie de stocare a energiei. Are 72 MWh și este fabricată de românii de la Prime

Cea mai veche fabrică din România, încă în activitate, a pierdut venituri de peste 100 de milioane de lei

Hidroelectrica scoate la licitație retehnologizarea hidrocentralei Mărișelu, contract de 184 de milioane de euro

Câți bani au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut

Hidroelectrica a vândut pe piață energie electrică pentru anii 2026 și 2027. Prețurile nu scad

Petrom oprește centrala electrică de la Brazi în aprilie și cumpără energie din piață, de la Hidroelectrica

Hidrocentrale neterminate de 700 MW ar putea fi finalizate în următorii ani, se dă lege nouă. Lista centralelor

Hidroelectrica repune oficial în funcțiune un grup de la hidrocentrala Porțile de Fier 1, reparat la Reșița

Cât de gol este lacul Vidraru și de ce. Explicațiile Hidroelectrica VIDEO

Hidroelectrica a ieșit la vânzare de energie electrică pentru 2026, dar nu a venit nimeni să cumpere

Și 2025 va fi un an prost pentru

Și 2025 va fi un an prost pentru „perla coroanei”, Hidroelectrica. Va fi din nou scădere, ce cifre s-au anunțat

Ce spune șeful ANRE despre politica de preț a Hidroelectrica în relația cu prosumatorii

Mesaj al Hidroelectrica pentru prosumatori, după ce a fost acuzată că le cumpără energia ieftin și o vinde la preț dublu

APCE acuză Hidroelectrica că preia energie ieftină de la prosumatori și o vinde la preț dublu către restul consumatorilor

Cu cât se scumpește energia electrică pentru clienții actuali ai Hidroelectrica. Mai merită să treci de la furnizorul tău actual la Hidroelectrica după ce se va liberaliza piața, la vară?

Hidroelectrica raportează un profit în scădere cu 35% pentru 2024

Anunț de la Hidroelectrica pentru toți clienții. Crește prețul

Hidroelectrica și-a redus profitul cu mai mult de o treime în 2024

Anunț pentru toți clienții Hidroelectrica. E despre facturi

Hidroelectrica începe probele la un grup de la Porțile de Fier, reparat la Reșița și re-adus în centrală

Probleme la Hidroelectrica, iar compania va fi afectată și în viitor

Burduja: 2024, cel mai secetos pentru producţia hidro din ultimul deceniu. Seceta continuă

Hidroelectrica a vândut energie cu livrare în trimestrul următor cu peste 100 de euro/MWh. A cumpărat un trader

Șefii din marile companii energetice ale statului ar putea fi schimbați. Miza: 300 de milioane de euro care trebuie să vină de la UE

Noi contracte de export de energie la preț plafonat către Republica Moldova, de la Nuclear și Hidroelectrica. Următoarea sursă externă a Chișinăului: traderul celui mai bogat ucrainean

Hidroelectrica a fost amendată pentru că nu a avut grijă de datele personale. Ce s-a întâmplat cu datele clienților

Anunț de la Hidroelectrica pentru clienți

Hidroelectrica urmează să devină furnizor de ultimă instanță de energie electrică