hidroelectrica

Borza a demis patru şefi de sucursale ale Hidroelectrica, din cauza managementului defectuos

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro-Insol, firmă condusă de Remuz Borza, a demis patru şefi de sucursale, după ce au fost constatate disfuncţionalităţi în managementul acestora, potrivit unui comunicat al companiei.

Borza a demis patru şefi de sucursale ale Hidroelectrica, din cauza managementului defectuos
Remus Borza: Hidroelectrica va deschide o reprezentanţă la Budapesta, în septembrie

Hidroelectrica a vândut pe OPCOM o cantitate de energie electrică de 31.280 MWh

Hidroelectrica a închis linia de credit de 30 de milioane de euro contractată de la RBS Bank

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 31.07.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 31.07.2014

Hidroelectrica-Serv instituie măsuri specifice, inclusiv de consemn, pe fondul condiţiilor meteo

Record pentru Hidroelectrica: Profit brut de 509 milioane de lei, în primele şase luni

Hidroelectrica a vândut aproape 200.000 de MW de energie pe bursa OPCOM

Dumitraşcu: Borza evoluează la emisiunea

Dumitraşcu: Borza evoluează la emisiunea „Copiii spun lucruri trăznite”

Hidroelectrica a închis un credit de investiţii de 75 mil. euro contractat de la Citibank în 2009

Hidroelectrica vinde în septembrie 27 de microhidrocentrale

Un nou director general al Hidroelectrica

ANAR şi Hidroelectrica trebuie să asigure exploatarea în condiţii de siguranţă a barajelor din România

Hidroelectrica solicită Apelor Române şi Gărzii de Mediu să se implice în stoparea poluării apelor

Hidroelectrica a publicat anunţul de participare la licitaţia pentru retehnologizarea hidrocentralei Stejaru

Hidroelectrica şi Hidrosind au acordat un ajutor umanitar pentru victimele inundaţiilor din Serbia

Porţile de Fier: Sindicaliştii declanşează grevă japoneză

Nicolescu: Borza ar trebui să returneze bonusul de 2,2 mil. euro pentru insolvenţa Hidroelectrica

Hidroelectrica şi-a redus datoriile înscrise la masa credală cu 64%, de la intrarea în insolvenţă, în 2012

Hidroelectrica a vândut pe bursă energie în valoare de 50 milioane lei, în două zile

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 30.05.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 30.05.2014

Creditorii Hidroelectrica au amânat aprobarea bonusului de 2,7 milioane de euro pentru Remus Borza

Hidroelectrica a vândut vineri energie pe bursă în valoare de peste 6 milioane de lei

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 21.05.2014

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 21.05.2014

Hidroelectrica nu înregistrează pierderi din cauza debitelor apei Dunării

Soarele ajunge să dea 7% din curentul României: 500 MW, producţia parcurilor fotovoltaice

Hidroelectrica a avut o producţie zilnică în luna mai la fel de mare ca recordul din 2005

Răzvan Nicolescu: În ultimii ani s-au cheltuit 100 mil. euro pe studii de fezabilitate care au expirat

Tarniţa: Hidroelectrica a cheltuit peste 19 mil. lei, dar nu se cunoaşte încă fezabilitate proiectului

Hidroelectrica a vândut pe bursă energie de 18,2 milioane de euro