holcim

Profit în creştere pentru Holcim şi Lafarge în primele trei luni din acest an. Acţiunile companiilor cresc

Valoarea acţiunilor Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia) a crescut, joi, la bursă, după ce companiile au raportat majorarea profiturilor în primul trimestru, iar un acţionar-cheie a acceptat să sprijine planificata fuziune a acestora, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres.

Profit în creştere pentru Holcim şi Lafarge în primele trei luni din acest an. Acţiunile companiilor cresc
Cel mai mare producător de ciment din lume, LafargeHolcim, şi-a găsit şef

LafargeHolcim caută încă un director general pentru cel mai mare producător de ciment din lume

Acţionarii Holcim vor să revizuiască termenii acordului de fuziune cu Lafarge

Câştigurile Lafarge, afectate de deprecierile de active din Siria şi Irak

Lafarge şi Holcim, aproape de un acord cu CRH pentru vânzarea fabricilor din România

Grupul irlandez CRH este interesat de achiziţionarea activelor Lafarge şi Holcim

Mişcările din 2014 în construcţii: Ies francezi, vin asiatici, suedezii se extind, nemţii consolidează

Fuziunea dintre Lafarge şi Holcim, aprobată de UE, cu condiţia vânzării unor active

Lafarge: Profit în linie cu estimările analiştilor, în T3, pe fondul majorării cererii pe pieţele emergente

Holcim şi Lafarge au ales directorii care se vor ocupa de vânzările de active

Profitul Holcim a crescut cu 5,9%, la 448 milioane de euro în trimestrul al doilea

FUZIUNEA LafargeHolcim: Peste 100 de oferte de preluare a fabricilor, inclusiv cele din România

Lafarge îşi vinde fabricile de ciment din România

Holcim şi alţi cinci producători de ciment, amendaţi în Brazilia cu 1,4 miliarde de dolari

Fuziunea Holcim-Lafarge: Companiile ar putea vinde active cu profituri un miliard de dolari

Giganţii Lafarge şi Holcim, care domină şi piaţa cimentului din România, fuzionează

Acţiunile Lafarge şi Holcim în creştere pe fondul zvonurilor privind o posibilă fuziune

Vânzările Holcim au scăzut cu 9% în trimestrul IV din 2013, la 5,38 mld. dolari

Vânzările de ciment ale Holcim în România au scăzut cu 2,4% în primele nouă luni ale anului

Bursele europene au deschis în scădere uşoară

Un nou director de marketing şi vânzări al Holcim România, de la 1 septembrie

Holcim România: Volumul vânzărilor de ciment şi clincher a scăzut cu 3,6% anul trecut

Holcim va înregistra costuri de restructurare şi reevaluare de 422 milioane de dolari

El ar putea fi managerul privat al Autostrăzilor României: Francezul expert în 5 industrii diferite

Volumul vânzărilor de ciment şi clincher ale Holcim România a scăzut cu 1% în primul semestru

Bach, Holcim România: Aş fi bucuros să încheiem 2012 cu aceeaşi cifră de afaceri ca anul trecut

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 04.06.2012

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 04.06.2012

Holcim vrea să adauge 1,6 mld. dolari la profitul operaţional până în 2014, prin reduceri de costuri

Holcim România: Vânzările de ciment şi clincher au scăzut cu 6,7% în primul trimestru

Lafarge România: Veniturile vor fi în acest an cel puţin la nivelul din 2011