MEDCITY, singurul dezvoltator din România ce activează exclusiv în dezvoltarea unor concepte imobiliare dedicate domeniului sănătății, anunță începerea lucrărilor la primul hub medical din Timișoara. Obiectivul MEDCITY este transformarea unui imobil comercial într-un ecosistem de referință în domeniul sănătății, care va facilita accesul la servicii medicale oferite de operatori din domeniu.