iea

Creştere record a cererii de electricitate, în 2024

Cererea de electricitate pe plan mondial a crescut într-un ritm record în 2024, susţinută în mare parte de majorarea consumului de electricitate de la aparatele de aer condiţionat şi alte dispozitive mari consumatoare de energie, potrivit unui raport publicat luni de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.

Creştere record a cererii de electricitate, în 2024
Cererea globală de electricitate ar urma să crească cu 4% până în 2027 - IEA

Cererea globală de electricitate ar urma să crească cu 4% până în 2027 – IEA

Cărbunele nu se predă. Cererea mondială va continua să atingă niveluri istorice în fiecare an, cel puţin până în 2027

Cărbunele nu se predă. Cererea mondială va continua să atingă niveluri istorice în fiecare an, cel puţin până în 2027

Energia geotermală ar putea acoperi 15% din necesarul mondial de electricitate, în 2050

Energia geotermală ar putea acoperi 15% din necesarul mondial de electricitate, în 2050

Războiul mașinilor electrice China-Europa: Beijingul le-a spus constructorilor auto să oprească investiţiile în ţările UE care sprijină tarifele suplimentare. Ce poate face Uniunea Europeană pentru a opri invazia chinezească

Peste jumătate din electricitatea produsă la nivel mondial va fi cu emisii reduse de carbon înainte de 2030 - IEA

Peste jumătate din electricitatea produsă la nivel mondial va fi cu emisii reduse de carbon înainte de 2030 – IEA

Criză petrol - IEA dă asigurări că va interveni în cazul unor perturbări din Iran

Criză petrol – IEA dă asigurări că va interveni în cazul unor perturbări din Iran

Jumătate din electricitate va proveni din surse regenerabile, în 2030, dar fără a atinge ţinta COP - IEA

Jumătate din electricitate va proveni din surse regenerabile, în 2030, dar fără a atinge ţinta COP – IEA

Utilizarea gazelor naturale va atinge un nivel record anul viitor - IEA

Utilizarea gazelor naturale va atinge un nivel record anul viitor – IEA

IEA: Obiectivul de triplare a energiei regenerabile globale până în 2030 este realizabil

IEA: Obiectivul de triplare a energiei regenerabile globale până în 2030 este realizabil

Criză petrol - IEA înrăutăţeşte estimarea privind creşterea cererii globale în 2025

Criză petrol – IEA înrăutăţeşte estimarea privind creşterea cererii globale în 2025

IEA: Investiţiile globale în energie curată ar urma să atingă anul acesta 2.000 de miliarde de dolari

IEA: Investiţiile globale în energie curată ar urma să atingă anul acesta 2.000 de miliarde de dolari

Lumea nu este încă gata pentru

Lumea nu este încă gata pentru „marea revoluţie verde”. IEA spune că Planurile ţărilor încă nu sunt aliniate cu obiectivul de triplare a capacităţii de energie regenerabilă

IEA: Regenerabilele vor detrona cărbunele în 2025 devenind principalul producător de electricitate

IEA: Regenerabilele vor detrona cărbunele în 2025 devenind principalul producător de electricitate

Criză petrol - IEA a revizuit în creştere estimările pentru cerere, în 2024

Criză petrol – IEA a revizuit în creştere estimările pentru cerere, în 2024

Capacităţile de producţie a energiei regenerabile instalate în 2023 au crescut cu 50% comparativ cu 2022 - IEA

Capacităţile de producţie a energiei regenerabile instalate în 2023 au crescut cu 50% comparativ cu 2022 – IEA

IEA: Consumul mondial de cărbune a atins un maxim istoric în 2023

IEA: Consumul mondial de cărbune a atins un maxim istoric în 2023

IEA a revizuit în creştere estimările privind cererea de petrol, în pofida încetinirii economiei

IEA a revizuit în creştere estimările privind cererea de petrol, în pofida încetinirii economiei

În ce măsură maşinile electrice accelerează finalul erei petrolului - analiză Reuters

În ce măsură maşinile electrice accelerează finalul erei petrolului – analiză Reuters

IEA: Tensiunile geopolitice ar putea impulsiona dezvoltarea energiei regenerabile

IEA: Tensiunile geopolitice ar putea impulsiona dezvoltarea energiei regenerabile

Întârzierea investiţiilor în reţelele electrice ameninţă atingerea obiectivelor climatice - IEA

Întârzierea investiţiilor în reţelele electrice ameninţă atingerea obiectivelor climatice – IEA

IEA: Cererea de gaze naturale pe plan mondial va înregistra o creştere mai lentă până în 2026

IEA: Cererea de gaze naturale pe plan mondial va înregistra o creştere mai lentă până în 2026

Cererea mondială de petrol va atinge un record absolut în 2023 - IEA

Cererea mondială de petrol va atinge un record absolut în 2023 – IEA

IEA şi-a redus estimările privind cererea de petrol în 2023, ca urmare a previziunilor economice

IEA şi-a redus estimările privind cererea de petrol în 2023, ca urmare a previziunilor economice

Investiţiile în energie verde trebuie să se tripleze până în 2030, în economiile emergente - IEA

Investiţiile în energie verde trebuie să se tripleze până în 2030, în economiile emergente – IEA

Veniturile Rusiei din petrol au scăzut în mai, în urma reducerii preţurilor - IEA

Veniturile Rusiei din petrol au scăzut în mai, în urma reducerii preţurilor – IEA

Petrol - IEA estimează pentru prima dată că cererea mondială va atinge vârful înainte de 2030

Petrol – IEA estimează pentru prima dată că cererea mondială va atinge vârful înainte de 2030

Prețurile mașinilor electrice mici, la paritate cu vehicule asemănătoare cu motor termic până în 2025 - raport IEA

Prețurile mașinilor electrice mici, la paritate cu vehicule asemănătoare cu motor termic până în 2025 – raport IEA

Una din cinci maşini vândute în 2023 va fi electrică - IEA

Una din cinci maşini vândute în 2023 va fi electrică – IEA

Directorul IEA spune că industria de petrol şi gaze a câştigat anul trecut 4.000 de miliarde de dolari

Directorul IEA spune că industria de petrol şi gaze a câştigat anul trecut 4.000 de miliarde de dolari

Lumea încă are nevoie de petrol din Rusia - Şeful IEA

Lumea încă are nevoie de petrol din Rusia – Şeful IEA