ig metall

IG Metall, cel mai mare sindicat din Germania, analizează toate variantele pentru a proteja locurile de muncă de la Volkswagen, după ce compania a anunțat că trece printr-o criză severă

Cea mai mare organizaţie sindicală din Germani a promis joi că va analiza toate opţiunile, inclusiv trecere la săptămâna de lucru de patru zile, pentru a răspunde la avertismentele lansate de echipa managerială de la producătorul auto Volkswagen, privind închiderea unor uzine şi eliminarea garanţiei locurilor de muncă, transmite Reuters, relatează Agerpres.

IG Metall, cel mai mare sindicat din Germania, analizează toate variantele pentru a proteja locurile de muncă de la Volkswagen, după ce compania a anunțat că trece printr-o criză severă
Volkswagen ar putea recurge la concedieri și închideri de uzine în Germania pentru a reduce costurile

IG Metall, cel mai mare sindicat din Germania, va fi condus de o femeie pentru prima dată în istorie

Sindicatul IG Metall amenință Ford cu acțiuni care ar avea un impact „nu doar în Germania, ci în toată Europa”

Sindicatul IG Metall, cel mai mare din Germania, cere o majorarea a lefurilor între 7% și 8% pentru 3,9 milioane de salariați

Airbus şi sindicatul IG Metall negociază condiţiile restructurării facilităţilor unde se produc aeronave civile în Germania

Ecourile Dieselgate încă afectează Volkswagen în Germania

IG Metall vrea un fond de 10 miliarde euro pentru a-i ajuta pe furnizorii din industria auto

Germania: Acord privind majorarea salariilor cu 4,3% şi posibilitatea reducerii săptămânii de lucru de la 35 la 28 de ore

A treia zi de grevă în industria germană. Salariaţii celor mai mari companii cer măriri de salariu şi reducerea programului

Greve în Germania. Cel mai mare sindicat cere creşterea salariilor cu 6% şi un program flexibil de muncă

Cel mai mare sindicat din Germania solicită o majorare salarială de 5,5% pentru anul viitor

Sindicatul german IG Metall cere interzicerea email-urilor de serviciu în afara orelor de lucru

Cea mai mare creştere salarială din Germania ultimilor 20 de ani