Programul Noua Casă, în forma propusă de guvern, permite garantarea cu 80% a creditelor ipotecare contractate de persone cu venituri lunare de 2.500 de euro net. Paradigma va antrena creșterea prețurilor pe piața imobiliară și pune sub semnul întrebării evoluția creditului ipotecar. În formula veche, programul era destinat celor care erau retribuiți cu salariul mediu net pe economie. Noua formă permite împrumuturi de 140.000 de euro, ceea ce pune sub semnul întrebării destinația acestui program, garantat 80% de stat.