imprumuri transelectrica

Transelectrica se va împrumuta, prin credite și obligațiuni, pentru a finanța modernizarea și extinderea rețelei electrice

Transelectrica va utiliza credite bancare și va emite obligațiuni pentru a finanța, parțial, lucrările din programul de investiții aferent perioadei 2021-2025, potrivit unui document al conducerii companiei care va fi supus atenției acționarilor. Aproape un sfert din investițiile asumate până în 2025, adică peste 800 de milioane de lei, ar urma să fie finanțat prin credite de la bănci comerciale și instituții financiare internaționale și prin emisiune de obligațiuni.

Transelectrica se va împrumuta, prin credite și obligațiuni, pentru a finanța modernizarea și extinderea rețelei electrice