Bugetul general consolidat a încheiat primele cinci luni ale acestui an cu un deficit de 2,17 miliarde lei, reprezentând 0,27% din PIB, în creştere de aproape trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţile în care ritmul de creştere a cheltuielilor a depăşit avansul încasărilor, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Principala cauză a deficitului a fost creşterea puternică a cheltuielilor în luna mai, care a dezechilibrat bugetul şi a produs un deficit lunar record, de 3,5 miliarde lei, scrie News.ro.