Valoarea medie agregată la nivel naţional a întreruperilor în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor de energie electrică a fost, în 2017, de 407 de minute, pentru un consumator raordat la sistemul de distribuţie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Vestea bună este că această valoare este cu 70 de minute mai mică decât cea de anul trecut. Indicatorul este încă mare faţă de cel din statele dezvoltate. Cel mai puţin au avut de suferit bucureştenii, iar cel mai mult cei din Moldova.