indici bvb

Bursa a stagnat în primele minute de tranzacţionare, pe un rulaj foarte redus

Bursa de la Bucureşti a stagnat în primele minute de tranzacţionare, într-o piaţă cu rulaj foarte redus şi unde investitorii nu au reacţionat vizibil la intenţia SIF Moldova (SIF2) de a prelua aproape jumătate din acţiunile Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia (SIF4).

Bursa a stagnat în primele minute de tranzacţionare, pe un rulaj foarte redus
Nasdaq a suspendat joi tranzacţiile timp de 3 ore, din cauza unei erori tehnice

Bursa a revenit pe creştere uşoară, însă lichiditatea a fost salvată din nou de doar câteva acţiuni

Bursa a deschis în creştere uşoară, pe un rulaj redus

Bursa a pierdut câştigul de la deschidere, însă acţiunile Fondului Proprietatea au rămas pe verde

Acţiunile Fondul Proprietatea au atins un nou record, iar SIF-urile au urcat cu până la 4,4%

Bursa a scăzut nesemnificativ în prima parte a şedinţei, pe un rulaj salvat de câteva acţiuni

Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, după opt şedinţe consecutive de creştere

Bursa a deschis în scădere uşoară, după opt şedinţe consecutive de creştere

Bursa a stagnat în prima parte a şedinţei, pe un rulaj salvat de acţiunile OMV Petrom şi FP

Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj de numai 6 milioane lei

Bursa a pierdut câştigul uşor de la deschidere şi s-a întors aproape de nivelul de miercuri

Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj de numai 3,3 milioane lei

Bursa a revenit pe creştere după cinci şedinţe de scădere, însă pe un rulaj de doar 400.000 de lei

Fondul Proprietatea vinde, iar şefii săi cumpără acţiuni Petrom pentru fondurile Templeton

Bursa a scăzut cu 1,09%, pe o lichiditate susţinută de acţiunile Fondului Proprietatea şi Erste Bank

Bursa a stagnat, într-o piaţă cu lichiditate redusă

Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa în creştere uşoară, pe un rulaj foate redus

Acţiunile Fondului Proprietatea şi Erste au susţinut din nou lichiditatea pieţei

Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea

Bursa a stagnat, pe un rulaj redus, susţinut doar de câteva acţiuni

Bursa a scăzut uşor la deschiderea şedinţei, pe o lichiditate extrem de redusă

Bursa a scăzut uşor în prima parte a zilei, după trei şedinţe consecutive de creştere

Bursa a crescut cu 0,6% în prima parte a şedinţei, pe un rulaj redus

Bursa a deschis sesiunea în scădere

Bursa a deschis sesiunea în scădere

Şefii Fondului Proprietatea au cumpărat acţiuni Petrom pentru Franklin Templeton

Bursa a stagnat în prima parte a şedinţei, pe un rulaj salvat de deal-uri

SIF Oltenia a cumpărat acţiuni Petrom de 20 de milioane de lei de la Fondul Proprietatea

Acţiunile FP au coborât cu 1%, după vânzarea unui pachet mai mic de titluri Petrom decât cel vizat

Acţiunile FP au scăzut cu 0,7% în prima oră de tranzacţionare, iar titlurile Petrom au urcat cu 1,2%

Acţiunile FP au ajuns aproape de maximul istoric, iar titlurile BT au urcat cu peste 4%