inflatie bnr

Majorarea preţurilor la combustibili ne-ar putea aduce mai repede la inflaţia de peste 10%. Efecte asupra dobânzilor și a bursei

Data de 7 martie a fost marcată de cîteva recorduri negative: prăbuşirea titlurilor pe BVB, record la ROBOR pe trei şi şase luni, saltul preţului petrolului şi al gazului la noi maxime istorice. Toate acestea pe fondul unui război impredictibil între Rusia şi Ucraina. Chiar dacă evoluţia războiului face ca toate previziunile şi estimările economice pe care le pot face analiştii şi economiştii să fie momentan suspendate, foarte mulţi dintre ei cred că inflaţia de două cifre va apărea în România mai devreme decât era prognozată (aprilie 2022, conform BNR).

Majorarea preţurilor la combustibili ne-ar putea aduce mai repede la inflaţia de peste 10%. Efecte asupra dobânzilor și a bursei
Vîlceanu, despre reducerea inflaţiei: Principalul beneficiar al problemei este BNR; e posibil să vedem o creştere de dobândă

BNR recunoaşte că va depăşi chiar şi marginea de sus a ţintei de inflaţie în acest an cu 1,5%. De vină sunt preţurile la energie, gaze şi petrol

Vin scumpirile - BNR: Rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge 4,1% în decembrie

Vin scumpirile – BNR: Rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge 4,1% în decembrie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,2% în luna aprilie. Cele mai mari scumpiri

BNR prognozează o inflaţie de 3,4% pentru finalul acestui an

BNR a redus prognoza de inflaţie pentru 2020 la 3%

BNR a scăzut prognoza de inflaţie la 3,8% pentru 2019, de la 4,2%, estimarea din august

BNR menţine prognoza de inflaţie la 4,2% pentru finalul anului. Estimare de 3,4% pentru sfârşitul lui 2020

Isărescu prezintă Raportul asupra inflaţiei

Ţintă ratată: BNR a majorat prognoza de inflaţie la 4,2% pentru 2019

BNR a majorat prognoza de inflaţie la 3% pentru 2019

BNR explică menţinerea dobânzii: Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor la 3,3% în decembrie, sub prognoza BNR

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în noiembrie la 3,4%, de la 4,3%, în octombrie. A intrat în ţinta BNR

Isărescu: După toate probabilităţile, indicele preţurilor de consum va intra în marja de fluctuaţie, de 2,5% plus/minus un procent

Isărescu: Ieftinirea petrolului se va vedea în inflaţie

Isărescu: Nu avem o obsesie cu inflaţia neapărat. Ne interesează inflaţia şi credibilitatea din cauza dobânzilor

BNR păstrează prognoza de inflaţie la 3,5% pentru 2018 şi majorează la 2,9% prognoza pentru 2019

BNR: Inflaţia ar putea scădea la 3,5% în decembrie 2018 şi la 2,8% în iunie 2020

BNR a revizuit în scădere, la 3,5%, prognoza de inflaţie pentru finalul lui 2018

Guvernatorul BNR prezintă miercuri raportul trimestrial asupra inflaţiei

Isărescu: Rata lunară a inflaţiei va fi scăzută. Este posibil să avem inflaţie negativă în una din lunile de vară

Vasilescu, BNR: Dobânda şi inflaţia sunt surori siameze. BNR a învăţat să intervină psihologic, cu efecte imediate

BNR a revizuit în creştere, la 3,6%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an

Dragnea: Nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul BNR

Camera Deputaţilor, după discuţiile cu BNR: O mare parte din creşterea preţurilor din ultimele luni a fost cauzată de factori externi

Isărescu: Viziunea noastră privind inflaţia din acest an încercăm să nu fie optimistă. Nu suntem nici pesimişti

Isărescu: Adevărata inflaţie a fost ecranată de măsuri fiscale

Mugur Isărescu participă joi la şedinţa Comisiei economice a Senatului, pe tema inflaţiei

Vasilescu despre inflaţie: Statul ne-a făcut o figură, a mişcat preţurile administrate când nu trebuia să o facă