Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1,3% în luna decembrie 2019, în creştere comparativ cu 1% în luna noiembrie, şi de 1,6% în Uniunea Europeană, de asemenea în creştere comparativ cu 1,3% luna precedentă, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Ungaria şi România, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.