Înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Franţa au înregistrat, în luna august 2015, o scădere de 16,3% în ritm anual, coborând sub pragul de 5.000 de unităţi (4.623 unităţi), în timp ce înmatriculările întregului grup Renault au crescut cu 3,5% graţie performanţelor înregistrate de marca Renault, care a consemnat un avans de 11,3%, arată datele publicate, marţi, de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).