În ultimii doi ani, numărul companiilor intrate în insolvenţă s-a stabilizat în jurul valorii de 8.300- 8.600, după cum arată Vasile Godîncă-Herlea, CEO al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR). În ultimii zece ani, raportul companiilor care au intrat în insolvenţă la cererea lor lor faţă de cele care au intrat la cererea creditorilor s-a inversat, 66% dintre insolvenţe fiind acum cerute de firme. Inversarea raportului s-a tradus şi într-o creştere a dosarelor de reorganizare a companiilor în detrimentul celor de faliment. Numărul dosarelor de reorganizare a fost de cinci ori mai mare în 2018 faţă de 2008, anul de declanşare a crizei financiare. Normele stricte de creditare nu prea permit băncilor finanţarea companiilor în insolvenţă, ceea ce îi face pe reprezentanţii CITR să considere că viitorul ar putea fi dat de concordatul preventiv sau mandatul ad-hoc, metode de negociere pre-insolvenţă.