Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă din România solicită sprijinul autorităților pentru scurtarea timpului de obținere a permiselor de ședere și implicit a CNP-urilor pentru cetăţenii străini aduşi la lucru în România. În absența unui cod numeric personal, muncitorii străini aduşi în România nu se pot legitima în fața autorităților, nu pot beneficia de servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, se află în imposibilitatea de a părăsi țara, în cazul unei situații de urgență și nu pot trimite bani acasă, motivul principal pentru care cei mai mulţi străini sunt de acord să vină la lucru în ţara noastră.