Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ renunţă la obligativitatea achitării contravalorii achiziţiilor de bunuri imobile şi autovehicule prin instrumente de plată fără numerar, indiferent de valoarea acestora, potrivit noii forme a proiectului de lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar, publicat miercuri pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice /MFP/.