Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Francois Hollande, se vor întâlni înaintea Consiliului European ce urmează referendumului britanic privind apartenenţa la Uniunea Europeană, conform unei surse diplomatice reuniunea celor doi lideri urmând să se desfăşoare luni la Berlin, citată de Agerpres.