Televiziunea clasică va avea soarta telefoniei fixe în următoarele câteva decenii, preferinţa pentru aceasta ajungând să descrească uşor, a declarat Reed Hastings, cofondator Netflix, într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro. El a vorbit, între altele, despre „binge viewing”, puterea pe care o are divertismentul şi despre avantajul companiei sale în faţa competitorilor şi a dezvăluit care este părerea sa despre eventuala scădere a popularităţii cu care ar putea să se confrunte ultimul sezon din serialul „În culisele puterii/ House of Cards” în urma scandalului sexual în care a fost implicat actorul Kevin Spacey.