Primul investitor străin în economia Crimeii, după alipirea sa la Rusia, în urma unui referendum desfăşurat în luna martie, nerecunoscut de actualele autorităţi de la Kiev şi Occident, ar putea să fie China, care prin intermediul a două mari companii ale sale ar urma să participe la construirea coridorului de transport spre peninsula din Marea Neagră peste strâmtoarea Kerci, relatează luni agenţia de presă Ria Novosti, citând cotidianul economic Kommersant.