Primul trimestru al anului 2020 a adus cea mai accentuată contracţie a comerţului mondial cu mărfuri din 2009 până în prezent, iar indicele Trade Momentum, dezvoltat intern de Allianz, indică faptul că trimestrul 2 poate avea o contracţie chiar şi mai puternică, potrivit unei analize realizate de Euler Hermes, publicată marţi, informează Agerpres.