juridic

Transgaz: investigaţia Concurenţei se referă la acţiuni din perioada 2009-2011, înainte de înainte de implementarea managementului privat

Investigaţia în derulare a Consiliului Concurenţei privind contractele încheiate de Transgaz se referă la proceduri de atribuire care au avut loc în perioada 2009-2011, iar, în prezent, toate licitaţiile sunt organizate online, pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice – SICAP, potrivit unui comunicat al companiei de transport al gazelor, remis, duminică, AGERPRES. Compania a chemat acţionariipe 10 februarie să aprobe cheltuieli cu avocaţii, împotriva unei eventuale amenzi de 4% din cifra de afaceri aplicată înurma investigaţiei.

Transgaz: investigaţia Concurenţei se referă la acţiuni din perioada 2009-2011, înainte de înainte de implementarea managementului privat