SpaceX, compania spaţială înfiinţată de miliardarul Elon Musk, a fost obligată de vremea nefavorabilă să amâne lansarea de miercuri a primei capsule Crew Dragon cu echipaj uman spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), misiune ce trebuia să marcheze prima lansare pentru astronauţi americani, de pe pământ american şi cu tehnologie americană din ultimii aproape 10 ani, transmite Reuters citat de Agerpres.