România are doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană, după Marea Britanie, iar după ieşirea acesteia din UE va avea cel mai mare deficit raportat la PIB, urmând să fie cel mai expus stat european în cazul declanşării unei crize internaţionale, a declarat, miercuri, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, într-o conferinţă organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.