lege buget de stat 2014 monitorul oficial

Legea Bugetului de stat pe 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial

Legea Bugetului de stat a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial, împreună cu decretul de promulgare semnat de preşedintele Traian Băsescu, proiectul fiind semnat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi de vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu.

Legea Bugetului de stat pe 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial