Atragerea investiţiilor în sectorul energiei a reprezentat un obiectiv esenţial pentru consolidarea securităţii şi independenţei energetice a României, printre proiectele pe care s-a concentrat atenţia în acest an numărându-se Neptun Deep, conducta Tuzla-Podişor, hidrocentrala prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, centrala de la Iernut, centrala de la Cernavodă şi reactoarele modulare mici. Totodată, o atenţie deosebită a fost acordată şi energiei regenerabile, pe lângă numeroase proiecte în domeniu, un obiectiv important fiind aprobarea Legii offshore wind.