Deputații au votat, astăzi, 13 octombrie, pentru aprobarea unui proiect de lege care pune sub protecție șefii din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în spețele care implică deciziile de Consiliu sau acțiunile de control care vizează entitățile din cele trei piețe supravegheate, adică piața de capital, pensiile private și asigurările. Cameră decizională este Senatul. Decizia a generat multe discuții în mediul politic și economic, una dintre interpretări fiind că membrii Consiliului ASF și personalul din zona de control devin astfel intangibili, iar firmele supravegheate sau terții își pierd un drept conferit de Constituție. Totuși, surse direct implicate au explicat că măsura nu doar că nu aduce imunitate oamenilor din ASF, dar era necesară, în condițiile în care oamenii din de la control și supraveghere sunt amenințați de grupuri de interese din zona firmelor controlate și sunt frecvent reclamați sau dați în judecată, fără a beneficia în prezent de vreo formă de protecție sau măcar de avocat pus la dispoziție de ASF.