lege pensii modificata 2021

O nouă lege a pensiilor – Turcan spune că pensiile vor intra la plată conform noii legislaţii, la anul

Anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare, care va fi cel mai probabil prorogată, astfel încât, în paralel cu calcularea pensiilor pe actuala formulă, va fi pregătită o nouă lege a pensiilor sustenabilă din punct de vedere financiar, care să aducă contributivitate şi echitate în sistemul de pensii, iar undeva anul viitor pensiile să intre la plată în acest sistem nou, în baza unei noi legi a pensiilor, a declarat Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, scrie Agerpres.

O nouă lege a pensiilor - Turcan spune că pensiile vor intra la plată conform noii legislaţii, la anul