ANAF vrea să facă o platformă online de licitaţii pentru executarea silită și valorificarea bunurilor de mare valoare intrate în proprietatea privată a statului sau sechestrate în procedura de executare silită. Printre acestea se numără nave, aeronave, maşini, opere de artă, metale și pietre prețioase, stocuri masive și omogene de mărfuri, produse energetice. În prezent, această activitate se desfăşoară doar fizic, spune executivul în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Termenul de realizare a acestei platforme e al doilea trimestru din 2024, şi-a asumat executivul în PNRR.