Acţiunile BMW au scăzut joi cu 9,3% la Bursa de la Frankfurt, după ce o revistă germană a anunţat că în timpul testelor s-a descoperit că SUV-ul X3 xDrive 20d depăşeşte de 11 ori limitele de poluare admise în UE, ceea ce sporeşte temerile că investigaţiile asupra Volkswagen (VW) provocate de scandalul emisiilor s-ar putea extinde la alţi producători auto, transmite Bloomberg.