liviu dragnea

PNL solicită PSD-ALDE dezbaterea în procedură de urgenţă în Parlament şi respingerea OUG 6 şi 9 ale Guvernului Grindeanu

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, solicită majorităţii PSD-ALDE dezbaterea în procedură de urgenţă şi respingerea Ordonanţelor de urgenţă 6 şi 9 de către Parlament, deoarece, în opinia sa, prin acestea se permite ”devalizarea banilor publici în favoarea clientelei PSD-ALDE”.

PNL solicită PSD-ALDE dezbaterea în procedură de urgenţă în Parlament şi respingerea OUG 6 şi 9 ale Guvernului Grindeanu
Tribunalul Bucureşti judecă contestaţia lui Dragnea la condamnarea primită în dosarul Referendumul

Dragnea: O să propun ca la primul plen al Camerei să fie respinsă ordonanţa privind salariile demnitarilor

Dragnea: Ar fi bine ca preşedintele să aibă temeri într-un termen rezonabil, pentru că în acest an vrem să avem buget

Dragnea: Trebuie să fie o dezbatere despre toată legislaţia din justiţie, inclusiv deciziile CCR

Dragnea se consideră nevinovat şi nu vrea să fie judecat prin procedură simplificată. Trei inculpaţi au recunoscut faptele

Termen în procesul lui Dragnea la ÎCCJ

Termen în procesul lui Dragnea la ÎCCJ

Ciorbea, întrebat dacă a primit vreo solicitare de a sesiza CCR în legătură cu OUG 18/2016: Nu ştiu nimic; probabil Dragnea a glumit

Mihai Chirica: Ar fi o sinucidere în masă, o lovitură aproape letală pentru PSD dacă parlamentarii resping OUG 14

Dragnea solicită adoptarea OUG 14 în cel mai scurt timp permis de procedura parlamentară

Guvernul român alimentează naţionalismul şi pune sub semnul întrebării rolul UE, comentează AP

Grindeanu, despre Iordache: Decizia mea e luată. Mâine după şedinţa de Guvern o să o anunţ

Liviu Dragnea: Sorin Grindeanu are în continuare toată susţinerea mea

Primele declaraţii ale lui Dragnea după abrogarea OUG 13

Dragnea: O să propun o soluţie de stingere a conflictului. Se poate vorbi chiar de abrogarea OUG - DC News

Dragnea: O să propun o soluţie de stingere a conflictului. Se poate vorbi chiar de abrogarea OUG – DC News

Ordonanţa privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial

UPDATE: Guvernul a adoptat proiectul privind Graţierea şi OUG pentru modificarea codurilor penale. Peste 15.000 de oameni în faţa Guvernului

OUG graţiere: Dragnea îl sfătuieşte pe ministrul Justiţiei să se inspire din experienţa guvernelor anterioare

Dragnea: Nu s-a luat în calcul remanierea ministrului Viorel Ştefan. A fost puţin mai moale la prima confruntare a lui cu ministerele

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, ar putea fi remaniat. Dragnea şi Grindeanu sunt nemulţumiţi de modul în care a făcut bugetul

Grindeanu: Am primit un document despre referendum din partea Administraţiei Prezidenţiale în care nu se foloseşte termenul de graţiere

Iohannis a declanşat procedurile pentru organizarea referendumului pentru justiţie

Dragnea: Vrem declanşarea a alte două referendumuri - familia şi eliminarea imunităţii, inclusiv pentru preşedintele României

Dragnea: Vrem declanşarea a alte două referendumuri – familia şi eliminarea imunităţii, inclusiv pentru preşedintele României

Taxa radio-tv, eliminată doar pe hârtie, nu şi din buzunare: bugetul TVR pentru 2017 creşte de aproape 8 ori

CSM analizează miercuri proiectele privind graţierea şi modificările codurilor penale, pentru avizul cerut de Ministerul Justiţiei

Dragnea: Iohannis a fost în afara legii. E un început de lovitură de stat. Nu permit să răstoarne ordinea constituţională

Conducerea Camerei a aprobat plata cheltuielilor pentru deplasarea lui Dragnea la Washington. PSD susţine că suportă toate costurile

Cristian Roşu va fi propus pentru postul de preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară - surse

Cristian Roşu va fi propus pentru postul de preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară – surse

Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, promulgată de preşedintele Iohannis

Parlamentul votează luni constituirea comisiilor de control SRI, SIE şi ancheta pentru rectificarea bugetului pe 2016

Premierul Grindeanu s-a întâlnit la Guvern cu Liviu Dragnea, imediat după întrevederea cu preşedintele Iohannis