„Despre reîntoarcerea masivă a angajaţilor la birou se discută deja de mai bine de un an, însă până acum acest lucru s-a făcut în paşi mici, etapizat şi fără să se vadă un impact major asupra numărului de poziţii remote scoase în piaţă. Explicaţia stă în faptul că angajatorii ştiau că această opţiune a devenit, în timp, o condiţie importantă pentru cei care căutau să se angajeze, condiţie pe care nu o puteau ignora într-un climat caracterizat de un deficit de candidaţi”, a declarat Roxana Drăghici, head of sales în cadrul eJobs.