lume

Știința e în gardă: Al doilea val de COVID-19 vine în iarnă. Gripa sezonieră va speria oamenii. Statul român exclude scenariul

Se va răspândi mai mult la iarnă COVID 19? Nimeni nu știe exact, însă medicii, profesorii și cercetătorii din lume cred că da, bazându-se pe ceea ce știm despre alți viruși. Ei prevăd situații critice, în care virusurile sezoniere ar potența COVID sau ar produce confuzie si teamă în rândul populației, de vreme ce au simptome similare. De asemenea, răcirea vremii provoacă o schimbare fundamentală în comportamentul uman, în favoarea infectărilor: retragerea din spațiile deschise în cele închise, la căldură. Peste toate, nu este clar ce variante de COVID vor domina atunci când gripa, inevitabil, își va ridica din nou capul. Este foarte probabil ca peste vară să treacă cea mai rezistentă versiune a lui. În timp ce specialiștii lumii alertează populația și autoritățile despre gravitatea unui al doilea val de gripă, guvernul României, prin vocea premierului Ludovic Orban, exclude posibilitatea declanșării unei astfel de crize în sezonul rece. „Nu există un astfel de scenariu”.

Știința e în gardă: Al doilea val de COVID-19 vine în iarnă. Gripa sezonieră va speria oamenii. Statul român exclude scenariul