Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, cu o istorie de 128 de ani, a lansat oficial sistemul de franciză pentru magazinele Gerovital. Investiţia totală a celui francizat este de circa 50.000 de euro. În această sumă intră şi cheltuielile cu spaţiul comercial şi amenajarea lui, şi stocul iniţial de marfă, şi taxa iniţială de franciză, şi knowhow-ul oferit de compania românească, inclusiv marketingul. În plus, aşa cum a explicat Mircea Turdean, director general Farmec, francizatul nu va fi obligat să plătească taxe lunare de redevenţă către francizor. Turdean vrea să extindă franciza Farmec la nivel internaţional deoarece brandul este unul cunoscut în întreaga lume şi la ora aceasta există oricum magazine partenere ale Farmec şi Gerovital în 30 de ţări, în care Farmec asigură distribuţia.