Economiştii şefi ai băncilor comerciale estimează că BNR va continua să majoreze dobânda de politică monetară, acesta fiind şi motivul creşterii accelerate a indicelui ROBOR în ultimele zile. Analiştii anticipează o majorare cu 75 de puncte de bază a dobânzii cheie de la 3,75% la 4,5%. Ei sunt de părere că BNR va continua această politică, dobânda cheie putând ajunge la finalul lui 2022 la 5,5% sau chiar 6%.