White Image, cea mai mare companie de pe piața de email marketing din România, anunță că va fi preluată în proporție de 75% de Mediapost Hit Mail, cel mai mare grup de marketing direct și relațional din România și Bulgaria, controlat de La Poste – Poșta Franceză. Un sfert din companie va fi deținut de către fondatorii White Image, Grațiela Lupu și Andrei Georgescu, care rămân în continuare administratorii firmei. Detaliile financiare ale tranzacției nu au fost dezvăluite.