Un număr de 73 de litigii aflate pe rolul instanţelor din 18 judeţe ale României au fost soluţionate, prin negociere, în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), de la începutul anului, iar în aceste cazuri procesele s-au oprit, se arată într-un comunicat al CSALB.